Capitol 42

1 Iata Robul Meu, pe care -L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îsi gaseste placere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
2 El nu va striga, nu-Si va ridica glasul, si nu -l va face sa se auda pe ulite.
3 Trestia frînta n'o va zdrobi, si mucul care mai arde înca, nu -l va stinge. Va vesti judecata dupa adevar.
4 El nu va slabi, nici nu se va lasa, pîna va aseza dreptatea pe pamînt; si ostroavele vor nadajdui în legea Lui.``
5 Asa vorbeste Domnul Dumnezeu, care a facut cerurile si le -a întins, care a întins pamîntul si cele de pe el, care a dat suflare celor ce -l locuiesc, si suflet celor ce merg pe el.
6 ,,Eu, Domnul, Te-am chemat ca sa dai mîntuire, si Te voi lua de mîna, Te voi pazi si Te voi pune ca legamînt al poporului, ca sa fii Lumina neamurilor,
7 sa deschizi ochii orbilor, sa scoti din temnita pe cei legati, si din prinsoare pe cei ce locuiesc în întunerec.
8 Eu sînt Domnul, acesta este Numele Meu; si slava Mea n'o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor.``
9 ,,Iata ca cele dintîi lucruri s'au împlinit, si va vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca sa se întîmple.
10 Cîntati Domnului o cîntare noua, cîntati laudele Lui pîna la marginile pamîntului, voi cari mergeti pe mare si cei ce locuiti în ea, ostroave si locuitorii lor!
11 Pustia si cetatile ei sa înalte glasul! Satele locuite de Chedar, sa-si înalte glasul! Locuitorii stîncilor sa sara de veselie: sa strige de bucurie din vîrful muntilor!
12 Sa dea slava Domnului, si sa vesteasca laudele Lui în ostroave!``
13 Domnul înainteaza ca un viteaz, Îsi stîrneste rîvna ca un om de razboi; înalta glasul, striga, Îsi arata puterea împotriva vrajmasilor Sai. -
14 ,,Am tacut multa vreme-,zice Domnul, -am tacut, si M'am tinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile nasterii, voi gîfai si voi rasufla.
15 Voi pustii munti si dealuri, le voi usca toata verdeata; voi preface rîurile în ostroave, si iazurile le voi usca.
16 Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povatui pe carari nestiute de ei; voi preface întunerecul în lumina, înaintea lor, si locurile strîmbe în locuri netede: iata ce voi face, si nu -i voi parasi.
17 Vor da înapoi, vor fi acoperiti de rusine cei ce se încred în idoli ciopliti si zic idolilor turnati: ,Voi sînteti dumnezeii nostri!`
18 ,Ascultati, surzilor, priviti si vedeti, orbilor!`
19 Cine este orb, daca nu robul Meu si surd ca solul Meu, pe care îl trimet? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu, si orb ca robul Domnului?
20 Ai vazut multe, dar n'ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n'ai auzit:
21 Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, sa vesteasca o lege mare si minunata.
22 Si totus poporul acesta este un popor pradat si jafuit! Toti zac înlantuiti în pesteri, si înfundati în temnite. Sînt lasati de prada, si nimeni nu -i scapa! Jafuiti, si nimeni nu zice: ,Da înapoi!`
23 Cine dintre voi, însa, pleaca urechea la aceste lucruri? Cine vrea sa ia aminte la ele si sa asculte pe viitor?
24 Cine a dat pe Iacov prada jafului, si pe Israel în mînile jafuitorilor? Oare nu Domnul, împotriva caruia am pacatuit? Ei n'au voit sa umble pe caile Lui, si n'au ascultat Legea Lui.
25 De aceea a varsat El peste Israel vapaia mîniei Lui, si grozaviile razboiului: razboiul l -a aprins din toate partile si n'a înteles; l -a ars, si n'a luat seama.``