Galateni
Capitol 2
1 Dupa patrusprezece ani, m'am suit din nou la Ierusalim împreuna cu Barnaba; si am luat cu mine si pe Tit.
2 M'am suit, în urma unei descoperiri, si le-am aratat Evanghelia, pe care o propovaduiesc eu între Neamuri, în deosebi celor mai cu vaza, ca nu cumva sa alerg sau sa fi alergat în zadar.
3 ici chiar Tit, care era cu mine, macar ca era Grec, n'a fost silit sa se taie împrejur,
4 din pricina fratilor mincinosi, furisati si strecurati printre noi, ca sa pîndeasca slobozenia, pe care o avem în Hristos Isus, cu gînd sa ne aduca la robie;
5 noi nu ne-am supus si nu ne-am potrivit lor nicio clipa macar, pentruca adevarul Evangheliei sa ramîna cu voi.
6 Cei ce sînt socotiti ca fiind ceva-orice ar fi fost ei, nu-mi pasa: Dumnezeu nu cauta la fata oamenilor-acestia, zic, ei cei cu vaza nu mi-au adaus nimic.
7 Ba dimpotriva, cînd au vazut ca mie îmi fusese încredintata Evanghelia pentru cei netaiati împrejur, dupa cum lui Petru îi fusese încredintata Evanghelia pentru cei taiati împrejur, -
8 caci Cel ce facuse din Petru apostolul celor taiati împrejur, facuse si din mine apostolul Neamurilor-
9 si cînd au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa si Ioan, cari sînt priviti ca stîlpi, mi-au dat mie si lui Barnaba, mîna dreapta de însotire, ca sa mergem sa propovaduim: noi la Neamuri, iar ei la cei taiati împrejur.
10 e-au spus numai sa ne aducem aminte de cei saraci, si chiar asa am si cautat sa fac.
11 Dar cînd a venit Chifa în Antiohia, i-am statut împotriva în fata, caci era de osîndit.
12 În adevar, înainte de venirea unora dela Iacov, el mînca împreuna cu Neamurile; dar cînd au venit ei, s'a ferit si a stat deoparte, de teama celor taiati împrejur.
13 Împreuna cu el au început sa se prefaca si ceilalti Iudei, asa ca pîna si Barnaba a fost prins în latul fatarniciei lor.
14 Cînd i-am vazut eu ca nu umbla drept dupa adevarul Evangheliei, am spus lui Chifa în fata tuturor: ,,Daca tu, care esti Iudeu, traiesti ca Neamurile, si nu ca Iudeii, cum silesti pe Neamuri sa traiasca în felul Iudeilor?``
15 oi sîntem Iudei din fire, iar nu pacatosi dintre Neamuri.
16 Totus, fiindca stim ca omul nu este socotit neprihanit, prin faptele Legii, ci numai prin credinta în Isus Hristos, am crezut si noi în Hristos Isus, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentruca nimeni nu va fi socotit neprihanit prin faptele Legii.
17 Dar daca, în timp ce cautam sa fim socotiti neprihaniti în Hristos, si noi însine am fi gasiti ca pacatosi, este oare Hristos un slujitor al pacatului? Nicidecum!
18 Caci, daca zidesc iaras lucrurile, pe cari le-am stricat, ma arat ca un calcator de lege.
19 Caci eu, prin Lege, am murit fata de Lege, ca sa traiesc pentru Dumnezeu.
20 Am fost rastignit împreuna cu Hristos, si traiesc... dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste în mine. Si viata, pe care o traiesc acum în trup, o traiesc în credinta în Fiul lui Dumnezeu, care m'a iubit si S'a dat pe Sine însus pentru mine.
21 u vreau sa fac zadarnic harul lui Dumnezeu; caci daca neprihanirea se capata prin Lege, degeaba a murit Hristos.